istoria jocului de baccarat

Istoria Jocului de Baccarat

Atunci când ne gândim la jocuri de masă dintr-un cazino, sunt câteva variante foarte populare care ne vin în minte, precum poker, blackjack, ruletă sau baccarat.

Deși nu se cunoaște exact originea jocului de baccarat, este menționat faptul că are o vechime de peste 700 de ani, fiind și astăzi unul dintre cele mai populare jocuri prezente în cazinouri datorită simplității regulilor și a faptului că prezintă un avantaj redus pentru casă. 

Istoria jocului de Baccarat

Baccarat sau baccara este un joc de cărți foarte popular în cazinourile din întreaga lume. Cea mai utilizată versiune a jocului este denumită Punto Banco pentru că prezintă cele mai simple reguli. Celelalte 2 versiuni, Chemin de Fer și Baccarat Banque sunt și ele prezente la rândul lor în industria de gambling, chiar dacă pun în dificultate jucătorii prin aptitudinile pe care le necesită. 

Nu este clar declarată zona și originea apariției jocului de baccarat, însă de-a lungul trecerii timpului, istoria jocului de baccarat s-a conturat în jurul a mai multor teorii: 

  • teoria italiană;
  • teoria franceză;
  • teoria asiatică.

Teoria italiană

Italianul Felix Falguier este considerat creatorul initial al jocului modern de baccarat, fiind inspirat de jocul italian de cărți Tarocchi. Deși jocul Tarocchi nu se aseamănă cu jocul de baccarat, acesta este considerat strămoșul tuturor jocurilor de cărți. A fost inițial jucat cu seturi de cărți realizate manual, iar după inventarea tehnicii de imprimare, a fost jucat cu seturi de cărți de tarot sau cărți de joc obișnuite. 

Teoria franceză

Jocul de baccarat a apărut prima dată într-un manuscris de origine franceză în secolul al 14-lea, fiind descris ca un joc de cărți care utiliza cărți realizate manual, foarte diferite de cele folosite în zilele noastre. 

Jocul de baccarat a fost prezentat francezilor la începutul secolului al 15-lea de către soldați, ulterior devenind jocul preferat al clasei aristocratice timp de aproape 2 secole. Chiar dacă este considerată necunoscută originea jocului de baccarat, este cunoscut astăzi faptul că definitivarea regulilor și a modului de joc s-a produs în Franța.

În timpul domniei lui Napoleon, au fost create 2 versiuni ale jocului, prezente și astăzi în cazinourile mari, și anume Chemin de Fer și Baccarat Banque. Aceste 2 versiuni au câștigat o popularitate imensă în vremea respectivă, astfel încât după interzicerea jocurilor de noroc în Franța în anul 1837 de către Regele Ludovic Filip, baccaratul a continuat să fie jucat în agențiile de gambling ilegale din Paris. 

Teoria asiatică

Mulți spu, însă, că jocul de baccarat are origini asiatice, provenind de la jocul Pai Gow. Diferența dintre cele două constă în faptul că jocul de origine asiatică necesita zaruri și era jucat cu piese aproximativ la fel cu cele de Mah Jong, iar asemănarea este că ambele necesită însumarea cifrei 9 de către jucători în timpul partidei.

De asemenea, se spune faptul că jocul a fost adus din Asia în Italia de către Marco Polo, scriitor și aventurier al vremii, care călătorea în scop comercial. 

Jocul de Baccarat în America

Deși primele însemnări istorice arată faptul că baccaratul a fost întâlnit prima dată pe teritoriul Statelor Unite ale Americii în mod oficial în anul 1911, experții spun faptul că jocul de baccarat a fost prezent cu mult înainte.

În anul 1871, clubul de gambling “Long Branch” atrăgea noi clienți prin publicarea articolelor în New York Times care descriau jocul de baccarat. De asemenea, în anul 1899 au fost publicate în ziarele locale, știri privind arestarea a 30 de imigranți francezi din cauza jocului de baccarat. 

Deși în anul 1931 a fost emisă legea legalizării jocurilor de noroc pe teritoriul Americii, jocul de baccarat nu se afla pe lista propusă. În încercarea de a crea publicitate jocului, cazinoul “Sands” a deschis în anul 1958 prima sală cu mese speciale de baccarat pentru versiunea Chemin de Fer.

Ulterior, a fost creată în Cuba, versiunea Punto Banco, însă la introducerea acesteia în cazinouri, casele au înregistrat pierderi majore cauzate de distribuția cărților și influența jucatorilor. 

Punto Banco – versiunea populară

Datorită câștigurilor majore înregistrate de jucători, variația Punto Banco a devenit o variantă principală de joc de baccarat în America, Australia și Marea Britanie. Punto Banco venea în avantajul jucătorilor datorită simplității regulilor și a cotelor scăzute de pariuri în cazinouri – doar 1,06%. 

Concluzie

Astăzi, fiecare cazino găzduiește jocuri de baccarat în numeroasele sale forme. Istoria jocului de baccarat este una vastă și interesantă, marcând numeroase puncte de-a lungul timpului.

Dacă ești interesat de jocurile de masă și istoria acestora, te invităm să citești și articolul despre Istoria jocului de Blackjack.